De ce?

Sunt fascinată de naturalețea acestui “De ce?” de la 4-5 ani. Este un mod natural de a aduna informații, o minte care absoarbe, o minte curioasă. Și nu are nicio reținere de a repeta întrebarea de multe ori, câteodată de prea multe ori pentru noi adulții.

Nu știu de ce noi, adulții am încetat să întrebăm “De ce?” De ce nu mai suntem doritori să aflăm exact care sunt datele unei probleme înainte de a veni cu diferite prezumții, înainte de a tăia și spânzura, înainte de a oferi sfaturi și cum trebuie făcute lucrurile. Înainte de a ne revolta.

Ne creăm înainte de a întreba un simplu de ce, propria poveste bazată pe propriile noastre povești deja adunate. Toate lucrurile care ți s-au întâmplat te fac să crezi că știi exact despre ce este vorba.

Așa ajungem să trăim în propria poveste fără să aflăm mai mult, fără să vedem lucrurile și din perspectiva cealaltă. Câteodată credem atât de mult în propria variantă încât găsim tot mai multe dovezi care ne susțin punctul de vedere. Ceea ce poate fi foarte real pentru tine.

De ce? De ce facem asta?

Poate că cineva cândva ne-a învățat să nu mai punem atât de multe întrebări. Că întrebările sunt obositoare și fără sens. Așa că ne-am scurtat drumul.

Mai sunt și alte întrebări Cum? Ce? Unde? Când? Cine? care ne aduc claritate, ne aduc perspectiva cealaltă în față, ne fac mai umani.
A pune întrebări înseamnă că ești sincer cu celălalt pentru că declari că nu-i cunoști adevărul și ești sincer cu tine că recunoști că nu ai cum să știi până nu întrebi. A pune întrebări înseamnă empatie.  

Încurajez să stăm cu urechile ciucilte și să întrebăm tot mai mult “De ce?” și să-i încurajăm pe copii în “De ce?”-ul lor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.