#bucuriazilei Zile de cochilie. Florii sau Paște.

#bucuriazilei Zile de cochilie. Florii sau Paște.

1 aprilie, duminică însorită, pentru unii cu ouă roşii, pentru unii cu flori, pentru mine curs de coaching la București.

Doresc tuturor o zi cu bucurii şi prezență!

 Provocarea zilei. Stare de prezență, identifică una din bucuriile zilei tale şi lasă-ne şi nouă un comentariu 

A ne petrece cât mai mult timp în clipa de față este vital pentru a avea o viață de calitate. Chiar şi activitățile normale şi banale pot fi transformate în surse de bucurie, atunci când sunt resimțite total şi conştientizate pe deplin.  Aceste rânduri din Coaching pentru performanța – John Whitmore sunt exact așa formulate de parcă le-aș fi scris eu, din sufletul meu. Mai ales că sunt urmate de…

Dacă ne întrebăm ce simțim cu exactitate, ce atingem, auzim, vedem, mirosim, gustăm şi chiar gândim – concentrându-ne asupra răspunsurilor – vom ajunge la un nivel superior de conştientizare şi bucurie.
Acestea sunt rânduri care definesc puterea bucuriei prin recunoștință. Recunoștința cere prezență. Recunoștința aduce bucurie.

Bucuria zilei mele este faptul că am spațiul și timpul acesta cu mine, cu gândurile, cu emoțiile și frământările mele într-o dimineață de duminică, în camera unei case vechi, boierești, vintage, în București.

E o dimineață în care totul înăuntrul meu e prins ca într-o cochilie și se învârte încontinuu ca într-o betonieră. Ceva se frământă și la fel ca betonul intenționează să se așeze solid. Îi accept misiunea. Înainte aș fi fugit și aș fi respins orice mă făcea să nu mă simt bine și sfârșeam prin a amplifica starea. Acceptarea îmi pare mai de folos. Acceptarea creează deschidere și descleștează.

Frământarea că lucrurile nu se întâmplă suficient de repede, frământarea că vreau cu disperare confirmări de la cei din jur că ceea ce fac este bine, de parcă ei ar avea cea mai mică idee, nevoia de a fi suficient de competentă instant. O stare de copil care care se luptă să fie suficientă că a luat 7, 8 sau 9, chiar dacă colega x a luat mai mult. Nevoia de a nu mă mai compara. Nevoia de a accepta prezentul. Nevoia că tot ce trebuie să știu în acest moment, știu. Confirmarea mea personală și interioară că da, am făcut și fac tot ce pot mai bine cu resursele avute la dispoziție și dacă nu am făcut, oricum știu asta și pot să-mi iau lecțiile.

Se așează starea de acceptare din frământarea acestui balast. Nu trebuie să dovedesc nimănui nimic. Exist pentru mine. Exist pentru a învăța. Exist pentru a dărui. Exist pentru a inspira.

Leave a Reply

Your email address will not be published.